REVISTA PRESEI 28 MAI –3 IUNIE

 

POLITICI AGRICOLE

Întâlniri de lucru cu potenţialii beneficiari ai submăsurilor 6.1 şi 6.3 la nivel regional și județean
Centrele Regionale şi Oficiile Judeţene ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vor organiza în perioada imediat următoare întâlniri de lucru cu potențialii beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
➡ http://www.afir.info/

Lovitură dată de bruxelles marilor fermieri! subvenții mai mari pentru micii fermieri!
FERMIERII MICI SUNT ÎN CÂȘTIG! Plățile directe către fermieri vor fi reduse începând de la 60 000 EUR și plafonate pentru plăți peste 100 000 EUR pe fermă.
➡ https://www.agroinfo.ro/vegetal/lovitura-data-de-bruxelles-marilor-fermieri-subventii-mai-mari-pentru-micii-fermieri

Iohannis cere reexaminarea legii care le dă fermierilor un ajutor de 60 de milioane de euro
DECIZIE! Printre atâtea legi făcute pentru acordarea de ajutoare în agricultură, dar respinse de președintele României ca fiind neconstituționale, risca să treacă neobservată cererea de reexaminare a acestei legi prin care fermierilor din zona montană li se acordă un ajutor de stat de 60 de milioane de euro.
➡ https://www.agroinfo.ro/cresterea-animalelor/iohannis-cere-reexaminarea-legii-care-le-da-fermierilor-un-ajutor-de-60-de-milioane-de-euro

Un miliard de lei pentru credite cu dobândă zero garantate 80% de stat
SE ÎNTÂMPLĂ JOI, ÎN ȘEDINȚA DE GUVERN! Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că programul anunțat de Guvern privind acordarea de credite cu dobândă zero, garantate 80% de către stat, va fi aprobat de Executiv în ședința de mâine, 31 mai 2018, dacă va avea avizele de la toate ministerele.
 https://www.agroinfo.ro/economic/un-miliard-de-lei-pentru-credite-cu-dobanda-zero-garantate-80-de-stat   

Europenii fac tot ce vor ei. In loc de convergenta, s-a ajuns la plafonare
UE anunta ca vrea sa modernizeze si sa simplifice PAC, dupa cum se arata in comunicatul Comisiei Europene de vineri.
 http://www.agrostandard.ro/europenii-fac-tot-ce-vor-ei-in-loc-de-convergenta-s-a-ajuns-la-plafonare/ 

Polonia, Austria si Franta, tarile cu cel mai mare procent de tineri agricultori. Romania, la mijlocul clasamentului
Toata lumea vorbeste de importanta acordata tinerilor agricultori in viitoarea PAC, in contextul in care agricultura europeana va cunoaste schimbari semnificative dupa 2020.
 http://www.agrostandard.ro/polonia-austria-si-franta-tarile-cu-cel-mai-mare-procent-de-tineri-agricultori-romania-la-mijlocul-clasamentului/

Romania mai are doar 8 scoli de tractoristi. Marea problema: examinatorii, care nu se urca in tractor
Este un lucru stiut ca Romania are deficit de tractoristi, o meserie pentru care pana nu demult nici nu se cerea prea multa carte.
 http://www.agrostandard.ro/romania-mai-are-doar-8-scoli-de-tractoristi-marea-problema-examinatorii-care-nu-se-urca-in-tractor/

Ministerul Agriculturii achiziţionează servicii de consiliere pentru fermierii cu ferme mici
Ministerul Agriculturii achiziţionează de servicii de consiliere pentru fermierii care activează în ferme mici de la AVENSA Consulting SRL, valoarea contractului fiind de 1,3 milioane lei, potrivit unui anunţ de atribuire postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
 http://www.capital.ro/ministerul-agriculturii-achizitioneaza-servicii-de-consiliere-pen.html

Premierul promite dublarea sistemului actual de irigaţii
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că agricultura este un domeniu strategic pentru România, dar nu se poate vorbi de eficienţă şi competitivitate în acest sector fără un sistem de irigaţii bine pus la punct.
 http://www.capital.ro/premierul-promite-dublarea-sistemului-actual-de-irigatii.html

Subventii egale pentru fermierii romani cu cele pe care le primesc francezii 
Europarlamentarul Gabriela Zoana, vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura din cadrul Parlamentului European, a solicitat imperativ conditii egale pentru fermierii romani la fel cu cele oferite restului europenilor.
 https://www.gazetadeagricultura.info/afaceri-agricole/subventii-agricultura/20966-subventii-egale-pentru-fermierii-romani-cu-cele-pe-care-le-primesc-francezii.html

Și Parlamentul European susține oaia
UE ar trebui să stimuleze finanțarea crescătorilor de ovine și caprine, să-i ajute să crească compe­titivitatea fermelor și să-și promoveze mai bine produsele.
 https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/cresterea-animalelor/4789-si-parlamentul-european-sustine-oaia.html

Proprietarii de pamant ar putea fi obligati sa-si vanda terenurile doar statului
Potrivit unui proiect de lege depus in Parlament, persoanele care cumpara teren agricol sunt obligate sa il pastreze timp de 15 ani.
 https://www.wall-street.ro/articol/Agricultura/231581/proprieterii-de-pamant-ar-putea-fi-obligati-sa-si-vanda-terenurile-doar-statului.html

Daea: “Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate
România a luat peste 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană într-un an şi jumătate, bani europeni care se duc în agricultură.
 https://agroteca.ro/daea/

Comisia Europeană propune interzicerea materialelor plastice de unică folosință
Comisia Europeană propune interzicerea materialelor plastice de unică folosință. Propunerea vizează interzicerea obiectelor de plastic obișnuite, inclusiv beţişoare de urechi, tacâmuri și paie/bețe pentru băuturi, iar pentru a intra în vigoare, proiectul va trebui aprobat de toate cele 28 de state membre și de Parlamentul European.
 https://modernbuyer.ro/comisia-europeana-propune-interzicerea-materialelor-plastice-de-unica-folosinta/

LEGUME-FRUCTE

Fructele de padure eco, la mare cautare pe piata. Preturile, insa, lasa de dorit…
Dupa cum se stie, cererea de fructe de padure, mai ales ecologice, este destul de mare pe piata, inclusiv la nivel intern.
➡ http://www.agrostandard.ro/fructele-de-padure-eco-la-mare-cautare-pe-piata-preturile-insa-lasa-de-dorit/

Topul producatorilor de legume la nivel mondial: China, India, SUA si Turcia
China este cel mai mare producator de legume din lume, asigurand 50% din consumul mondial, iar americanii au cea mai mare productivitate, potrivit datelor FAO.
 http://www.agrostandard.ro/topul-producatorilor-de-legume-la-nivel-mondial-china-india-sua-si-turcia/

Scad importurile de roșii? Ce spune ministrul Agriculturii despre roșiile românești
Programul „Tomate” a dat vigoare satelor şi este unul reuşit, iar la ora actuală peste 8.600 de producători de legume sunt cu tomate româneşti pe piaţă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
 http://www.capital.ro/cand-scapam-de-importurile-de-rosii-1.html

Perioada de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate a fost prelungită
Guvernul a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate până la 15 iunie 2018, prin completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018.
 https://agroteca.ro/17825-2/

SCDL Buzău: Creaţii genetice valoroase în câmpurile experimentale
Nucleul de tineri cercetători ai Laboratorului de Genetică, Ameliorare şi Conservarea Biodiversităţii al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură, coordonat de dr.ing. Costel Vînătoru, a înscris la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor în vederea omologării un nou soi de salată picantă.
 https://www.revista-ferma.ro/articole/horticultura/scdl-buzau-creatii-genetice-valoroase-in-campurile-experimentale

AGRICULTURA MARE

Dovezile care le dau dreptul fermierilor români să cumpere teren agricol
Noile reguli la cumpărarea terenurilor agricole. Noua lege a vânzării terenurilor agricole pune pe jar fermierii români.
 https://www.agroinfo.ro/economic/dovezile-care-le-dau-dreptul-fermierilor-romani-sa-cumpere-teren-agricol

Verificarea prin satelit va putea inlocui controalele la fata locului pentru fermierii care au accesat plati directe
In cadrul misiunii sale de a simplifica si moderniza politica agricola comuna (PAC), Comisia Europeana a adoptat noi norme care vor permite, pentru prima data, sa se utilizeze o serie de tehnologii moderne atunci cand se efectueaza controale pentru platile catre fermieri.
➡ https://www.gazetadeagricultura.info/stiri-agricole/538-comisia-europeana/20967-verificarea-prin-satelit-va-inlocui-controalele-la-fata-locului-pentru-fermierii-care-au-accesat-plati-directe.html

În Bărăgan, sfârâie pământul de fierbinte ce este
Deşi au apă, unii fermieri brăileni NU POT IRIGA pentru a-şi salva culturile! Şi asta din cauza unui litigiu cu Ministerul Agriculturii, care se face… că plouă!
 https://www.revista-ferma.ro/articole/agronomie/in-baragan-sfaraie-pamantul-de-fierbinte-ce-este

O noua piata pentru producatorii romani de grau
In conditiile in care Australia se confrunta cu al doilea an consecutiv de seceta, producatorii de faina din Asia sunt nevoiti sa se reorienteze si urmeaza sa cumpere cantitati insemnate de grau din statele din regiunea Marii Negre, state printre care se numara si Romania, relateaza Agerpres. https://www.stiriagricole.ro/o-noua-piata-pentru-producatorii-romani-de-grau-51754.html

ZOOTEHNIE

Lista centrelor de colectare a animalelor vii pentru export în Arabia Saudită
OFICIAL! Este deschis exportul de animale vii din fermele românești în Arabia Saudită.
 https://www.agroinfo.ro/economic/lista-centrelor-de-colectare-a-animalelor-vii-pentru-export-in-arabia-saudita

Exporturile romanesti de carne de porc sunt in pericol, din cauza interdictiei impuse de Rusia
Consiliul director ACEBOP este ingrijorat de pozitia Rusiei care a interzic importul de carne de porc din Romania, saptamana trecuta.
 http://www.agrostandard.ro/exporturile-romanesti-de-carne-de-porc-sunt-in-pericol-din-cauza-interdictiei-impuse-de-rusia/

România a importat carne şi preparate din carne de circa 125 milioane de euro, în primele două luni
România a importat, în primele două luni din 2018, carne şi preparate din carne în valoare de 124,8 milioane de euro, în creştere cu aproape 27%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
  http://www.capital.ro/romania-a-importat-carne-si-preparate-din-carne-de-circa-125-mili.html

Pesta Porcina Africana diagnosticata la un porc mistret in judetul Satu-Mare
Virusul pestei porcine africane a fost detectat intr-o proba prelevata de la un porc mistret gasit mort pe un fond de vanatoare din padurea Noroieni, judetul Satu-Mare (la aproximativ 6 km de granita cu Ungaria si 10 km de granita cu Ucraina).
 https://www.gazetadeagricultura.info/animale/porcine/20972-pesta-porcina-africana-diagnosticata-la-un-porc-mistret-in-judetul-satu-mare.html

Rusia restrictioneaza importurile de produse din carne de porc din Romania
Autoritatea Federala Sanitara Veterinara din Rusia (Rosselkhoznadzor) a anuntat, ca a introdus restrictii temporare cu privire la importurile de porci vii, carne de porc si produse continand carne de porc din Romania, ca urmare a epidemiei de pesta porcina, informeaza Itar Tass.
 http://www.agrofood.ro/Articol-Rusia-restrictioneaza-importurile-de-produse-din-carne-de-porc-din-Romania/1789

Scadere masiva a efectivelor de ovine
Efectivele de ovine din judet sunt in scadere, principala cauza fiind lipsa fortei de munca in domeniu, a afirmat miercuri, in cadrul Sedintei Colegiului Prefectural Vaslui, seful Oficiului Judetean de Zootehnie (OJZ), Catalin Chelmu.
 http://www.industriacarnii.ro/Articol-Scadere-masiva-a-efectivelor-de-ovine/5135

Peste 1,5 tone de produse din carne, retrase de la comercializare
Inspectorii sanitar-veterinari au confiscat peste 1,5 tone de produse de origine animala si 630 de oua, aplicand, in acelasi timp, amenzi in valoare de 40.100 de lei in urma controalelor efectuate la Halele Obor din Capitala, informeaza un comunicat de presa al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
 http://www.industriacarnii.ro/Articol-Peste-1%2C5-tone-de-produse-din-carne%2C-retrase-de-la-comercializare/5148

ACEBOP cere urgent solutii pentru evitarea raspandirii pestei porcine africane
ACEBOP solicita public autoritatilor responsabile sa gaseasca solutii pentru monitorizarea urgenta a situatiei si evitarea prin orice mijloace a raspandirii pestei porcine africane.
 http://www.industriacarnii.ro/Articol-ACEBOP-cere-urgent-solutii-pentru-evitarea-raspandirii-pestei-porcine-africane/5147

CE a aprobat o nouă metotă de asomare a puilor din fermele avicole
Cercetarea globală care vizează îmbunătățirea bunăstării păsărilor în timpul producției din fermele avoicole a dus la o modificare a legislației Uniunii Europene.
 http://www.meat-milk.ro/ce-a-aprobat-o-noua-metota-de-asomare-a-puilor-din-fermele-avicole/

Anunț important pentru toți crescătorii de animale!
Anunțul important pentru toți crescătorii de animale din România! Un mesaj important pentru producătorii zootehnici care odată cu aplicarea lui, pot salva animalele din explotații.
 http://agrointel.ro/79182/anunt-important-pentru-toti-crescatorii-de-animale/

Rușinosul preț al laptelui de 60 de bani/litru!
Laptele pleacă din ferme cu 60 de bani pe litru și ajunge pe raft cu prețul de peste 4 lei.
 https://www.agroinfo.ro/economic/rusinosul-pret-al-laptelui-de-60-de-bani-litru

Românii consumă carne de porc şi lactate din străinătate de circa 790 mil. euro 
Carnea de porc şi lactatele sunt printre principalele ali­mente aduse din străinătate, două categorii de produse care acoperă 13% din totalul importurilor de produse agro­alimentare din 2017, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
➡ http://www.zf.ro/companii/romanii-consuma-carne-de-porc-si-lactate-din-strainatate-de-circa-790-mil-euro-17235425

RETAIL

Piata produselor ecologice a crescut de peste 6 ori, in ultimele doua decenii. SUA si UE, cei mai mari producatori
UE reprezinta a doua piata mondiala a produselor ecologice cu vanzari de 30,7 miliarde de euro, in 2016.
➡ http://www.agrostandard.ro/piata-eco-a-crescut-de-peste-6-ori-in-ultimele-doua-decenii-sua-si-ue-cei-mai-mari-producatori/

Kaufland ramane in continuare liderul pietei de retail si devine a treia cea mai puternica companie din Romania
Kaufland ajunge cea de-a treia cea mai puternica companie din economia Romaniei, cu o cifra de afaceri de 10,09 miliarde lei, in crestere constanta de la an la an, si ramane liderul pietei de retail din Romania.
➡ http://www.agrostandard.ro/kaufland-in-continuare-liderul-pietei-de-retail-si-a-treia-cea-mai-puternica-companie-din-romania-2/

Mare laudă pentru nimic! România, penultima ca putere de cumpărare
Mare euforie la București pentru faptul că, în 2017, România a urcat un loc în clasament și a devenit a 16-a economie din UE.
➡https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/actualitate/4786-mare-lauda-pentru-nimic-romania-penultima-ca-putere-de-cumparare.html

Pana cand apar noile etichete de produs in piata, parlamentarii au hotarat sa modifice schimbarea
Producătorii agricoli sunt obligați să afișeze în piețe o etichetă de produs detaliată, care să indice datele de identificare ale fermierului și ale produsului, dar și să expună la locul de vânzare o copie după atestatul de producător, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament în februarie și promulgat de șeful statului în martie.
➡https://agro-tv.ro/pana-cand-apar-noile-etichete-de-produs-in-piata-parlamentarii-au-hotarat-sa-modifice-schimbarea/

EVENIMENTE

Competitia „Ora de bun gust” promoveaza si sustine produsul romanesc la expo-conferinta “100 de ani de Romania|100 de ani de traditie|100 de gusturi alese” 
Revista RO.aliment – expertul tau in industria alimentara, impreuna cu asociatiile de profil, organizeaza editia a 3-a a conferintei anuale dedicate PRODUSULUI ALIMENTAR ROMANESC!
➡http://www.agrostandard.ro/la-expo-conferinta-100-de-ani-de-romania100-de-ani-de-traditie100-de-gusturi-alese-competitia-ora-de-bun-gust-promoveaza-si-sustine-produsul-romanesc/

Excelenta Sa Printul Charles se intalneste cu micii fermieri si producatori la Viscri, judetul Brasov
Astazi, Excelenta Sa Printul Charles, a venit la sediul central al fundatiei sale caritabile din Viscri, judetul Brasov. Acesta va participa la reuniunea micilor fermieri si producatori de alimente artizanale din Romania.
➡ https://www.gazetadeagricultura.info/dezvoltare-rurala/562-produse-traditionale/20970-excelenta-sa-printul-charles-se-intalneste-cu-micii-fermieri-si-producatori-la-viscri-judetul-brasov.html

Congresul APISLAVIA – Moscova 2018
Între 9 și 13 septembrie 2018 se va desfășura în Federația Rusă, la Moscova (Centrul Expozițional Sokolniki), lucrările celui de-al 22-lea Congres al Organizației Internaționale de Apicultură APISLAVIA, având numele complet Federația Organizațiilor Europene de Apicultură APISLAVIA.
➡https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/apicultura/4802-congresul-apislavia-moscova-2018.html

Fermierii din Transilvania vor fi premiați în cadrul conferinței PRIA Agriculture la Cluj-Napoca, în 14 iunie 2018
Fermierii români din Transilvania vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture care va avea loc la Cluj-Napoca în 14 iunie 2018, la Grand Hotel Napoca, sala Viena, începând cu ora 9,30.
https://www.lumeasatului.ro/stiri-agricultura/evenimente/4780-fermierii-din-transilvania-vor-fi-premiati-in-cadrul-conferintei-pria-agriculture-la-cluj-napoca-in-14-iunie-2018.html

Carnea de vita Premium Angus, gatita la Festivalul Gustului Romanesc
Festivalul Gustului Romanesc, creat de cunoscutul Chef Catalin Scarlatescu, se desfasoara la Shopping City Sibiu in perioada 24-27 mai.
➡http://www.industriacarnii.ro/Articol-Carnea-de-vita-Premium-Angus%2C-gatita-la-Festivalul-Gustului-Romanesc/5120

Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, la expoziția internațională „AgroBalt”, din Lituania
Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu a fost prezentă în cadrul expoziției internaționale pentru agricultură și industrie alimentară „AgroBalt”, acolo unde a expus singurul produs crud-uscat din România cu Indicație Geografică Protejată.
➡http://www.meat-milk.ro/asociatia-producatorilor-de-salam-de-sibiu-la-expozitia-internationala-agrobalt-din-lituania/

Ministrul agriculturii şi Ministrul cercetării vin la timişoara, la Expo Banat Agralim 2018
A XVI-a ediţie a Expo Banat Agralim se desfăşoară în perioada 8-10 iunie 2018, în campusul USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timişoara
https://www.revista-ferma.ro/articole/expozitii/ministrul-agriculturii-si-ministrul-cercetarii-vin-la-timisoara-la-expo-banat-agralim-2018

ȘTIRI EXTERNE

Insecte polenizatoare: Comisia propune acțiuni de stopare a declinului lor
Una din zece insecte polenizatoare se află pe punctul de a dispărea, iar o treime din speciile de albine și fluture se află în declin.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3989_en.htm

Bugetul UE: politica agricolă comună după 2020
Comisia Europeană a publicat astăzi propuneri de reglementări care modernizează și simplifică politica agricolă comună (PAC).
➡http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-18-3974_en.htm

Viitorul alimentației și al agriculturii
Propunerea Comisiei Europene trebuie îmbunătățită pentru a asigura un sector viabilReacționând la propunerea Comisiei Europene privind viitorul alimentației și al agriculturii, Copa și Cogeca avertizează împotriva planurilor de erodare a veniturilor fermierilor și solicită o simplificare reală a regulilor PAC.
➡ http://www.copa-cogeca.be/Main.aspx?page=Archive

Fermierii și cooperativele europene își deschid porțile către public în 2018
Copa și Cogeca au salutat astăzi lansarea zilei fermei franceze deschise, aducând consumatorii în contact cu agricultura și arătând de unde provine mâncarea lor.
➡http://www.copa-cogeca.be/Main.aspx?page=Archive

Apa și politica agricolă comună
Apa și agricultura sunt esențiale pentru viață. Politica agricolă europeană trebuie să protejeze resursele noastre valoroase de apă potabilă.
➡https://www.euractiv.com/section/agriculture-food/video/water-and-the-common-agricultural-policy/

Momentul pentru o politică agricolă și alimentară UE care să dovedească viitorul este acum
Următoarea reformă a politicii agricole comune (PAC) ar trebui să aducă politicile agricole și alimentare în afara silozurilor lor și să alinieze acțiunile din diferite domenii în sprijinul creării unor sisteme alimentare durabile.
➡https://www.euractiv.com/section/agriculture-food/opinion/the-moment-for-a-future-proof-eu-agriculture-and-food-policy-is-now/

Daca doriti sa primiti regulat informari de la noi, va invitam sa va abonati la newsletter.
Monitorizarea de presa a saptamanii v-a fost oferita de echipa

2018-06-06T13:58:56+00:00